Izvorul Muntelui – Durău (DJ155F) powered by Honda Africa Twin AS

Înainte să plecăm în excursia noastră prin Bucovina, am întrebat riderii din zona Moldovei cum este acest drum. Marea majoritate ne-au spus să ne așteptăm la ce este mai rău, drumul este mult mai rău decât arată pe Google StreetView, categoric nu este recomandat pentru motocicletele de stradă, însă cu niște motociclete adventure nu este nicio problemă, iar peisajul compensează. Având două motociclete adventure cu noi, o Honda Africa Twin Adventure Sports împrumutată de la MotorTeam și Honda Transalp a lui Alex am pornit sâmbătă dimineață din Izvorul Muntelui spre Durău, să vedem despre ce este vorba. Problema cu drumul ăsta este că la orgini a fost un drum asfaltat, iar acum arată ca după bombardament. Dacă ar fi fost un drum forestier de la început sau un drum de pământ cred că ar fi fost mai lin, însă așa este ceva de genul crater lângă crater încât nu prea poți să ocolești, singură soluție este să o iei direct. De aceea este bine să veniți cu o motocicletă adventure sau dual sport dacă vreți să-l parcurgeți. Pentru noi a fost un bun prilej pentru a testa suspensia mărită a Africa Twinului Adventure Sports și să ne facem o părerea mai completă. În cea mai mare parte drumul șerpuiește prin pădure, excepție făcând câteva curbe de unde se vede splendid lacul Bicaz. Pentru a expora mai bine zona, este nevoie să părăsiți drumul principal. Sunt câteva trasee turistice interesante aici, cum ar fi traseele pînă la Cascada Duruitoarea sau cabana Fântânele. De asemenea pentru pasionații de off-road din acest drum mai pleacă tot felul de drumulețe forestiere stânga-dreapta, care merită explorate. Dacă sunteți în zona Bicaz și vă îndreptăți spre Vatra Dornei, puteți lua în calcul această varianta. Nici varianta clasică, pe malul drept al Lacului Bicaz, nu este mult mai bună, și aici asfaltul este foarte rău, plin de gropi și petice, dar clar nu este bombardat ca acest drum din pădure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *